Lucruri bune se întâmplă în fiecare zi

... trebuie doar sa deschidem ochii și să le vedem.


E douăzeci și șase. Decembrie. În palma mea dorm degețelele ei fierbinți. Suspină în somn la fiecare trecere de nivel, la fiecare viraj mai puternic, în lumina ascuțită a farurilor. Buzele mele i se lipesc pe frunte, printre șuvițe blonde și ude, și murmură colinde cu Maica și pruncul din staul. E tot ce-mi mai amintesc acum, orice fărâmă de rugăciune pare uitată.

Simt cum mă strânge de deget, aruncând o privire pe sub gene, spre tatăl ei. Dar valurile de lumina orbitoare o forțează să-și ascundă privirea în piept. Țintește catarama cu care o fixez de fiecare dată în scaun și încearcă, pentru a mia oară, să o desfacă. Acum ii pare și mai neprietenoasa, și mai complicata, și mai mare. De data asta renunță însă repede să se mai concentreze asupra ei, preferând să se întoarcă la degetele mele cu mult mai moi și mai ușoare. Lipsită de energie, adoarme din nou în scaun.
Cam de o lună l-am convins pe tatăl ei să poziționeze scaunul (acesta) cu fața spre sensul de mers, deși citesc des dezavantajele acestei poziții până la 2-3 ani.

Schimbarea s-a simțit imediat în felul în care suportă acum deplasările cu mașina. În desele cazuri în care stă trează, chiar și la un drum de 2-3 ore,  interacțiunea cu tata și cu mașinile din fața noastră, care au căței, delfini sau șoricei de pluș lipiți de lunetă, face drumul  mult mai ușor de suportat. Scaunul, pe care l-am găsit la Domo, ne-a fost recomandat de niște prieteni, tineri părinți.

Se comportă destul de bine la transferul de căldură, ferind-o pe micuța gărgăriță de supraincalzire. Iar centurile sunt destul de satisfăcătoare pentru părinți și copii, deși la prima vedere par a se transforma într-un "căpcăun de copii" dacă te uiți la fățuca lor tristă.
Cu fulgii de nea în spatele nostru, cu somnul pe gene și broboane de transpirație pe frunte, măsor în palmă fierbinteala obrajilor ei. Încă-i sunt ca o văpaie, însă în curând orașul apare prin geam. Somnul bolnăvicios dispare în aerul rece de decembrie. Negrul lucios de pe jos oglindește lumini roșii și claxoane. Șoferi infantili, distrați, somnoroși, flămânzi. Si multe frâne inutile. Așa arată mereu Băneasa, clocotind de mașini. În astfel de momente, "căpcăunul de copii" aduce acea siguranță de care ai nevoie. Pe la Victoriei fulgii ne ajung din urmă (sau ne întâmpină... nu mai realizez dacă orașul e alb de zăpadă sau doar luminat de globulețe)
Copila mă privește cu puțina răbdare ce i-a rămas, așteptând să-i spun: "gata! am ajuns acasă". Își rotește piciorușele într-un cerc imaginar, sprijinind tăcută capul pe scaun.
În curând ajungem. Aprindem luminile bradului si începem să îngânăm cântecul său strident. Aproape că nu observă seringa cu sirop de căpșuni, deși înghite puțin câte puțin toată doza. Admiră bradul din brațele tatălui minute bune. Apoi adoarme la sânul meu.

E trecut de 02.00. Dimineața de Sfântul Ștefan. Febra i-a cedat de tot, cel puțin pentru următoarele 4-5 ore. Pe fruntea ei încă stau lipite câteva șuvițe blonde.

Minuni există și de sărbători, și de zile mai puțin speciale. Cine mai conștientizează oare minunea de a ajunge acasă cu bine, zi de zi? Bucuria de a păși în casa ta și de a respira brad și liniște? Fericirea de a-ți adormi puiul sănătos la piept, minunea de a-i vedea zâmbetul angelic pe chip, magia de a-ți strânge soțul în brațe și siguranța unei nopți sfinte?




Sursa foto: http://www.domo.ro/Jucarii_&_Articole_bebe/Scaune_auto_&_Boostere/Scaun_Booster_Accesorii/DHS/Scaun_Auto_C845_Coccolle
http://www.dailypainters.com/paintings/110130/Christmas-Wishes-Painting-Boy-Christmas-Tree-Child/Heidi-Malott
http://mommypoints.boardingarea.com/2012/10/20/to-car-seat-or-not-to-car-seat/#sthash.MNl74Q9Q.dpbs