cutia cu pereti de cer

cutia cu pereti de cer

duminică, 27 iulie 2014

Șapte luni și doi dintisori

După ce, pe la sase luni, a avut o săptămână  (doar atât)  mai agitată,  cu treziri frecvente noaptea, dar fără febra, irascibilitate sau plâns isteric,  ne-am trezit înțepați de un mic dințisor de crocodil. La puțin timp, l-am zărit și pe cel de-al doilea (tot jos), pentru ca tati, sa se laude, ca l-a simțit și pe cel de-al  treilea de sus (eu încă nu-l confirm pe acesta) . Adevărul e ca, și primul dințisor, tot pe el l-a înțepat :)), drept urmare, s-a dat tati peste cap și s-a prezentat cu un cadou mare pentru domnișoară, cum cică ar fi obiceiul.
Ne-am mărit familia (de accesorii și jucării)  cu un țarc, pe care, inițial din greșeala noastră, bebelina l-a refuzat cu plânsete și suspine. După vreo doua zile de refuzuri  (timp în care ne încerca ideea sa îl returnam), mi-a venit ideea sa o pun în țarc prin lateral, pe "portița"  și, în același timp, sa intru și eu cu ea aproape jumate. A avut rezultat, acum pitica sta singura și se joaca în țarc (momentan ținem "portița" tot deschisa pentru confortul ei vizual), iar eu îmi pot vedea de treaba, stiind-o liniștită pentru următoarea jumătate de ora (uneori chiar și mai mult).

sâmbătă, 26 iulie 2014

Enorm de dor

Sub umbrela de frunze, privesc copilul balai si-mi imaginez, cum ar fi fost iulie cu zambetele bunicului. Chiotele prichindelului ar fi avut ecou in sufletul celor mai dragi fiinte, iar viata mea, as fi crezut ca e perfecta. Dar oare, avandu-l pe bunicul langa noi, am mai fi apreciat la fel de mult clipa, si rasaritul, si iubirea, si viata insasi? Dureros modul de a resuscita omenirea din uitare, ignoranta, pacat. Sfasietor sacrificiu. Dar nu suficient. Alti si alti oameni dragi vor deveni stele in ceruri albe, iar noi vom da mereu vina pe uitare pentru caderile si greselile noastre. Remuscarile vor durea, de fiecare data, dar nu indeajuns, cat sa ne faca sa ne schimbam.
M-am schimbat eu in ultimii 6 ani, am devenit mai blanda, mai modesta, mai crestina? Nu, cu o convingere dureroasa in glas. Nu! Si-atunci, la cine sa strig neputinta mea si dorul meu? Neputinta de a ma schimba, in memoria lui, si dorul imens de familie completa.
Si privesc, din nou, mogaldeata de om din fata mea, care nu isi va cunoaste niciodata bunicul de poveste. Copilul meu va fi nevoit sa-si deseneze in minte imaginea lui, doar din descrierile mele.

luni, 7 iulie 2014

Aripi de iulie

Îmi amintesc de el. Dar nu atât de des cat as vrea. Pentru că  Dumnezeu a lăsat uitarea în lume, din păcate. Mi-aș fi dorit să îmi amintesc de el în orice moment al vieții mele. Atât de mult ar fi meritat sa nu-l uitam.

Iulie are aripi de porumbel de 6 ani încoace. Are tristețe, lacrimi și familie. Și dor, mult dor. Iar pozele din rama nu fac decât să strige și mai tare acest dor.