cutia cu pereti de cer

cutia cu pereti de cer

marți, 24 februarie 2015

Dimineți cu soare

Am așteptat să se deschidă ușa dormitorului ca sa ii pot citi pe chip bucuria unei noi dimineți cu soare. Cred că nici nu și-a dat seama că a trecut de mult de nouă. De obicei, la șapte jumătate mă mângâia și îmi pregătea gustarea. Acum însă ceva s-a schimbat.
O privesc printre șuvițele rebele cum se întinde pe vârfuri, fredonând ceva. Își ia halatul de mătase, trecând pe lângă mine fără să-mi zâmbească. O urmăresc legănându-se ca o balerină cum pregătește cafeaua.
Oare dacă mă urc pe scaun, își va aduce aminte de mine? Mirosul de cafea a început deja să trezească fiecare colțișor al casei. O privesc în tăcere cum își toarnă licoarea aromată în cană, dar înainte de a lua prima înghițitură, se întoarce spre mine și mă ia în brațe. E din nou Ioana mea! Cu mângâieri și vorbe.


Fără să îmi dea drumul, se întinde după plicul meu cu ton și creveți. Hmmm, numai pisică să nu fi în astfel de momente! Pentru mine, o porție de pește are efectul cafelei tari pentru adulți, în diminețile mahmure. Ce-mi pot dori mai mult de la o dimineață de februarie alături de Ioana mea?

Se face liniște: eu mă așez lângă bolul plin, iar ea se așează pe fotoliul de masaj, cu cana fierbinte între palme. L-a înghesuit tot în bucatarie, pentru că aici ii place să petreacă cel mai mult timp. Și în plus, e destul loc doar pentru noi două. Când se așează pe fotoliu să se răsfețe cu un masaj, știe cât de mult îmi place să torc pe picioarele ei. Deși îmi amintesc că atunci când l-a comandat de pe internet nu am fost tocmai încântată, mi-am propus să nu-i refuz un așa răsfăț. Când stăpânul este fericit, cu siguranță și ție îți este bine.

Doar că fericirea Ioanei din dimineața asta, mă pune mai mult pe gânduri decât să mă bucure. Și iată că presentimentul meu primește confirmare. Înainte să termin de înghițit ultima bucățică de carne, interfonul începe să sune. Ioana apasă grăbită telecomanda pentru a opri masajul, nimerește grăbită papucii smotociți și aleargă spre ușă. O voce groasă mă face să-mi treacă un fior de pe spate până în vârful cozii.

În două minute apare în fața ușii un domn înalt, cu perciuni adânci și geacă de piele. În brațe are un buchet mare de lalele și un motan. Panica mă cuprinde ca un clește. Abia dacă mai observ sărutul lui pe obrazul Ioanei, pentru că nu-mi pot lua ochii de la intrusul patruped. Cu ce drept apar cei doi la ușa noastră? În acest apartament nu e loc pentru încă un animal de companie și Ioana știe bine acest lucru. Cu un ochi ii pândesc pe cei doi îmbrățișați, iar cu celalalt încerc să îl scanez pe nou-venit, care fără sfială pășește spre mine. Se oprește o clipă, își întinde mustățile și face un salt tocmai pe scaunul de bucătărie, pe care obișnuiesc eu să stau.

- E de piele. Și eu am unul identic, dar negru. Îl ține Dorian lângă fereastră, ca sa vadă Dâmbovița când își bea cafeaua.
- Te rog să cobori de pe scaunul meu. De ce dai buzna așa în bucătăria noastră? Cine sunteți voi?
- Dorian a zis că ar fi timpul să își mai comande unul, mai ales acum că fata se va muta la el. Noroc că oamenii ăștia de la Constanța trimit coletul destul de repede, îl poți primi chiar a doua zi.
- Despre ce vorbești tu aici?
- Tu nu ai auzit de cel mai mare magazin online de scaune?
- De unde ai apărut tu și al tău Dorian? Ce vreți de la Ioana?
- A, da, Ioana! Simpatică fată, cred ca ne vom înțelege de minune.
- Ioana e a mea și nu se mută de aici! Te rog să cobori!
- Știi, mi-ar plăcea să îmi poată comanda și mie unul alb, așa ca al tău. Blana mea lucioasă ar face un contrast bun cu un astfel de scaun.
- Blana ta nu se potrivește deloc în această bucatarie, te rog să îți iei prietenul cu perciuni lungi și să ne lăsați să ne bucurăm de cafea de dimineață!

Dar aruncându-mi privirea spre Ioana în căutarea unei explicații salvatoare, o zăresc cum își încolăcește brațele de gâtul necunoscutului. Zâmbetele lor zgomotoase mă sperie și mai tare. Oare chiar să aibă dreptate motanul acesta încrezut, care s-a instalat fără drept în bucătăria și în viața noastră? Oare chiar s-a îndrăgostit draga mea prietenă?

Mă cuibăresc în fotoliu ei, așteptând să își amintească de mine și să îmi explice cum se va schimba ritualul nostru de dimineață. Îmi imaginez deja cum vom împărți aroma tare de cafea în patru, iar momentele mele de tandrețe cum vor fi furate de acest necunoscut. Unde mai pui că vine la pachet și cu un motan vorbăreț și expert în cumpărături online.

Ah! Mi-e dor de liniștea noastră în bătaia soarelui, de palma ei caldă peste blana mea, de jocurile noastre, de mâțișori. Mi-e somn, mi-e atât de somn! Vreau să închid ochii și să dispară tot ce nu face parte din povestea noastră Fotoliul ăsta are ceva magic, mă fură din prezent și mă aruncă în visare... Ce bine se doarme în poala Ioanei! E atât de liniște! Doar eu, și ea, și un soare blând la fereastră.





Sursă foto:
http://digital-art-gallery.com/picture/gallery/cat/10/RATING/DESC/16

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu