S-a întâmplat acum un an, dar din diferite motive am tot amânat să scriu despre ea, conștientă fiind însă de faptul că, pe măsură ce trece timpul, amănuntele se estompează, durerile dispar, iar emoția se confundă cu normalitatea.
După o sarcină normală, echilibrată, fără excese alimentare și corporale :) sau medicale, nașterea a venit ca un minunat cadou de iarnă.
Nu spun că au lipsit grețurile (la mine apăreau după-amiaza) sau durerile de picioare, somnolența excesivă (mai ales în primele luni) sau anxietatea, dar am tratat totul cât se poate de normal și fiziologic. Trebuie să recunosc că a existat în permanență și suportul partenerului (din toate punctele de vedere), ceea ce a fost, pe cât de benefic, pe atât de surprinzător și frumos.
Îmi amintesc cu mare drag de acea perioadă, în care am avut extrem de multă atenție și admirație de la prieteni, de la necunoscuți, de la rude. Minunată etapă, de la prima la ultima zi de burtică. Câteodată mă cuprinde asa un dor, încercând să ii povestesc fiicei mele cum se mișca și dădea din piciorușe, cum sughița și cum tăcea când simțea palma tatălui ei.
Nașterea a venit firesc, cu un geamantan de emoții și mii de temeri. Într-un decembrie cu mult soare, dar fără zăpadă.
E cunoscut faptul că mămicile dezvoltă o stare anxioasă în ultima lună de sarcină, de teamă că nu vor reuși să pună la punct (până se naște copilul) și ultimul detaliu ce ține de organizare, curățenie sau cumpărături. În cazul meu, această acutizare a "sindromului de cuib", cum am auzit că i se mai spune, s-a produs în ultimele două zile de sarcină. Deși pe parcursul celor nouă luni am încercat să rămân cât mai zen, în ultimul moment, hormonii și emoțiile mi-au jucat feste, astfel încât m-a cuprins o teamă pe care cu greu o stăpâneam. Mă simțeam ca în fața unui examen din facultate - gata să cer încă o zi sau două pentru a definitiva pregătirile... sau pentru a recapitula regulile.
Ultima noapte acasă, în doi..... nu a fost noapte; am derulat toate amintirile de gravidă, încercând totodată să le imprim bine în memorie, conștientă că peste acestea vor veni altele noi, cu și mai mult impact emoțional, ce le vor estompa pe cele vechi. În acea seară m-am gândit prima dată, că ar fi trebuit să îmi fac un jurnal de sarcină, pe care să îl răsfoiesc cu fiica mea peste ani, când mă va face bunică.
Dimineața plecării la spital a fost la fel de însorită ca și zilele care i-au urmat. Temerile din seara precedentă începeau să facă loc emoțiilor și fluturilor din stomac. Cu toată sinceritatea vă împărtășesc că, tot drumul până la spital, m-am simțit ca atunci când m-am îndrăgostit. Și într-adevăr, peste câteva ore chiar mă îndrăgosteam (nebunește) de pruncul gălăgios și ciufulit care mi-a fost pus în brațe.
"Copila mea, cu pumnii strânși și fruntea caldă, te vedeam printre lacrimi și raze de soare, ca pe un dar al Divinității, trimis în mijlocul magiei de Crăciun".
Momentul nașterii a fost frumos, soarele dimineții intra pe ferestrele înalte, iar liniștea acelei zile de duminică cuprinsese întreaga echipă din jurul meu. Medicul anestezist a început să îmi povestească despre copiii săi și provocările care apar odată cu adolescența, asistenta de lângă avea întâmplări de la grădi, cu fetița, o alta își amintea de sfinții zilei și mă întreba cum am ales numele copilului. Tot ele au avut grijă să îmi șteargă lacrimile care nu se mai opreau din clipa în care mi-am auzit bebelușul țipând. Cele 40 de minute petrecute în sala de operații, mi-au părut 4 ore și-n tot acest timp am plâns și-am zâmbit continuu.
E dincolo de puterea de înțelegere a unui om rațional, toată această avalanșă de bucurii. Primești în dar un suflet care respiră, se hrănește, simte prin tine, iar după nouă luni ii întâlnești privirea. Aceasta va deveni sursa ta de energie, de încredere și de perseverență pentru tot restul vieții.
Când mi-a fost adusă, ne-am privit magic două minute, ne-am regăsit, pentru puțin timp, căldura pielii și ne-am promis una alteia pe vecie. Ne-a lipsit însă "ora magică", pentru că nașterea a avut loc la un spital de stat, mai rigid în schimbări.
Au fost apoi câteva ore bune în care am fost despărțite. Deși mi se recomandase să dorm, zâmbeam neîncetat, retrăind în fața ochilor, ca o adolescentă, primul sărut.
Spre seară, mi-a fost adusă însă bebelușa, la insistența medicului meu, căreia ii datorez, pe lângă sănătatea și recuperarea mea rapidă, și startul excelent pe care l-am avut in marea aventură a alăptării. Colostrumul a început să curgă chiar în aceeași zi, astfel că pe buzele fiicei mele a ajuns primul meu cadou. Cu încrederea mea, consolidată pe insistențele medicului, am reușit să îmi alăptez exclusiv pruncul chiar de a doua zi. Fac o paranteză: în acea seară am lăsat asistentele să mi-o ia din rezervă, de teama oboselii acumulate. Cu inima strânsă, cerându-i permanent iertare în gând, am hotărât să profit de cele câteva ore ale nopții și să-mi adun resursele. S-a dovedit a fi o alegere bună, deoarece a doua zi, la 06.00 o primeam definitiv în brațe, gata de iubit. Asistentele de la neonatologie, depășite numeric și epuizate de valul mare de nou-născuți din preajma sărbătorilor, s-au bucurat vizibil când am decis să o păstrez cu mine în salon. Ele scăpau astfel de încă o gură de hrănit la ore fixe (v-am spus mai sus că eram într-un spital de stat), iar eu exersam și mă obișnuiam cu mica buburuză, atârnată de sân.
Le făceam o vizită doar seara, la 20.00, pentru a participa la ritualul băiței.
Așa au trecut trei nopți și trei zile, cu o viteză cu care a trecut și ultimul an din viața noastră. Crăciunul acela l-am petrecut acasă, cu pampersi, scutecele și cântece de leagăn, dar și cu o împlinire imensă, ca și cum toată viața noastră am întâmpinat Crăciunul numai în trei.
La final, am de făcut câteva precizări, de natură medicală:
- Nașterea a avut loc prin cezariană cu rahi, din cauze medicale.
- Momentul nașterii nu a fost dinainte stabilit, am așteptat ca sarcina să ajungă la final; de altfel, chiar în după - amiaza operației, a apărut colostrumul, iar alăptarea a decurs minunat, continuând cu drag și în ziua de azi.
- În timpul operației, am avut un moment de panică în care am simțit că respirația devine din ce în ce mai dificilă, deoarece tensiunea îmi scăzuse prea mult, însă medicul anestezist a sesizat imediat problema.
- Celebrele dureri de cap asociate cu anestezia, în cazul meu au apărut după externare și au ținut vreo două zile. Debutau brusc și mă ținea câteva minute, timp în care nu mă puteam ridica din pat. Au dispărut la fel de brusc cum au apărut și de atunci nu am mai avut nici o durere.
- Din cauza riscului de tromboză venoasă, primele zile după operație am fost nevoită să port ciorapi compresivi. Orice intervenție chirurgicală duce la creșterea riscului de tromboză, deoarece organismul încearcă sa reducă riscul de hemoragie prin formarea de cheaguri. Doar că acestea pot înfunda vasele de sânge. Riscul crește dacă în familie există antecedente de boli vasculare.
- Recuperarea fizică după operație nu a fost grea, timp de două săptămâni mi-a fost extrem de utilă centura postnatală. Și menționez de asemenea că, în prima lună, am avut ajutorul total al mamei mele.
- Revenirea la greutatea inițială am obținut-o după un an, fără nici un efort. Imediat după operație am rămas cu 5 kilograme, care au fost arse prin alăptare și prin activitatea din jurul bebelușului care acum aleargă prin casă cât e ziua de lungă :)
L.E. Acest articol a fost scris ca răspuns la provocarea lansată de Gabriela Paladi, pentru susținerea tinerelor mame și graviduțe în cel mai important, mai emoționant și mai natural moment al vieții.
Indiferent de metoda prin care aducem pe lume un copil, informația corectă și completă este esențială pentru o viitoare mămică. Iar situația din maternitățile românești nu ar trebui să ne mai producă panică și teamă, intervenind și îngreunând ceva ce ar trebui să fie normal și firesc: relația mamă - bebeluș încă din prima secundă de viață.
Pentru mai multe informații, aveți link către site-ul campaniei sociale derulate de Qbebe și DivaHair, "Naște Natural".
Mai jos am atașat filmul de prezentare.
Surse foto:
http://ic.pics.livejournal.com/igorinna/21778772/262881/262881_1000.jpg
http://alba24.ro/copii-nascuti-de-craciun-la-maternitatea-spitalului-din-alba-iulia-sapte-fete-si-doi-baieti-au-luminat-viata-si-sarbatorile-parintilor-380478.html
http://www.romaniatv.net/nasterea-unui-copil-o-trauma-care-le-taie-barbatilor-pofta-de-sex_51643.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu