cutia cu pereti de cer

cutia cu pereti de cer

duminică, 1 martie 2015

Răspund "Da" unei altfel de provocări

Despre competiția SuperBlog am aflat citindu-l pe Eugen Demetercă. Nu știu cum am descoperit blogul lui, însă articolele scrise mi-au trezit interesul.
Pentru a putea afla mai multe informații despre această competiție de creativitate și originalitate, m-am înscris din timp în grupul SuperBlog, am urmărit reacțiile și efervescențele din preajma galei de premiere din decembrie, am identificat ideea de comunitate blogosferică, am descoperit-o apoi și pe Cristina Lincu, marea câștigătoare a ultimei ediții, pe care o citesc de atunci cu mare drag (și o admir tare de când am aflat că e mama de trei băieți).

Altfel spus, am încercat să îmi fac temele cât mai bine în așteptarea startului nou. Și iată că astăzi cronometrul a fost pornit. Spring SuperBlog 2015 și-a anunțat debutul.

Dacă și pe voi vă motivează competiția și ideile unice, aveti timp o lună de zile să participați la toate concursurile pregătite sau doar la cele care se pliază cel mai bine pe stilul vostru. Premiile sunt acordate atât de fiecare sponsor în parte, în cadrul propriei probe, cât și de organizatori, la finalul competiției, în funcție de punctajul general al concurenților.

Acestea fiind spuse, primăvară inspirată să avem și martie de ghiocei! 



5 comentarii: